Calendarul Eficienței Energetice. Luna Februarie: Aerisirea corectă a încăperilor

Aerisirea corectă a încăperilor este esențială pentru sănătatea oamenilor, confortul din locuință și reducerea cheltuielilor pentru energie. În Republica Moldova, unde multe gospodării, în special din mediul rural, se încălzesc cu sobe pe lemne sau alți combustibili solizi, modul în care aerisim casa influențează direct cât de mult combustibil consumăm și cât de repede se încălzește locuința.

Prin aerisire scurtă și eficientă, cu ferestrele larg deschise timp de câteva minute, aerul viciat și umed este eliminat rapid, fără a răci pereții și mobilierul. Aerul umed se încălzește mai greu, ceea ce duce la un consum mai mare de lemne și la creșterea cheltuielilor. Aerisirea corectă ajută la menținerea căldurii în casă, la prevenirea condensului și a mucegaiului, frecvent întâlnite în sezonul rece.

Adoptarea unor obiceiuri simple de aerisire contribuie la economisirea resurselor energetice, la protejarea sănătății familiei și la un trai mai confortabil. Prin informarea corectă a cetățenilor, autoritățile publice locale pot sprijini gospodăriile să reducă pierderile de energie și să folosească mai eficient combustibilii disponibili, în special în perioadele de iarnă.

FII ENERGOEFICIENT! AERISEȘTE CORECT ÎNCĂPERILE!

Acest articol a fost elaborat în cadrul proiectul „Energie Verde pentru Comunitate: strategii inovatoare de eficiență energetică în serviciile de asistență socială”, implementat de „Alianța INFONET”, în cadrul proiectului „Parteneriate locale pentru eficiența energetică în servicii sociale”. Proiectul este finanțat din sursele Uniunii Europene, cofinanțat și implementat de Fundația Soros-Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova și AO „Fondul de Inovații Sociale din Moldova”.