Criza energetică pe înțelesul tuturor
În Republica Moldova ne confruntăm la moment cu o criză energetică. După bombardamente recente din țara vecină, nu departe de granița cu România, la Isaccea a fost afectată cea mai importantă linie de import a energiei electrice pentru Republica Moldova.
Este vorba despre linia Isaccea - Vulcănești. Un pilon a rezistat, dar un cablu a fost distrus. Reparațiile ar putea dura până la 7 zile.
Prin această linie se importă curent din România și UE. 70 la sută din energia electrică pentru nevoile Republicii Moldova trece pe aici. Este o linie care aparține Republicii Moldova, chiar dacă trece prin Ucraina pe o distanță de vreo 40 de km. Cu mai mulți ani în urmă s-a construit anume din cauza reliefului zonei, a Dunării și din alte considerente geografice. Explicațiile aparțin prim-ministrului republicii Moldova – Alexandru Munteanu.
Acum există un deficit mare de curent electric. E posibil să apară deconectări.
România a intervenit și a ajutat Republica Moldova. A trimis (contra cost) energie electrică prin alte linii, suplimentare. Însă acestea nu au cum să reziste cererii foarte mari.
De ce Statul declară „Stare de urgență”? Asta va permite Guvernului să organizeze insule de consum.
Va putea accesa și anumite resurse de urgență, va putea prioritiza consumul pentru populație, spitale, școli.
Deci, până nu va fi reparată linia de înaltă tensiune, Republica Moldova este în stare de urgență.
În acest context, Centrul Național de Management al Crizelor a venit cu mai multe recomandări pentru cetățeni:
- folosiți energia electrică cu grijă, reducând maximal consumul, în special în orele de vârf;
- în gospodării, evitați utilizarea simultană a aparatelor de consum energetic mare;
- încărcați din timp telefoanele și dispozitivele de bază;
- asigurați-vă că aveți la îndemână surse alternative de iluminat;
- evitați folosirea ascensoarelor în cazul fluctuațiilor de tensiune;
- urmăriți informațiile oficiale plasate de autorități pe paginile oficiale.
Foto credit: Radio Moldova
Acest articol a fost elaborat în cadrul proiectul „Energie Verde pentru Comunitate: strategii inovatoare de eficiență energetică în serviciile de asistență socială”, implementat de „Alianța INFONET”, în cadrul proiectului „Parteneriate locale pentru eficiența energetică în servicii sociale”. Proiectul este finanțat din sursele Uniunii Europene, cofinanțat și implementat de Fundația Soros-Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova și AO „Fondul de Inovații Sociale din Moldova”.